E noapte.
Diana nu poate să doarmă.
Se ridică din patul confortabil închis într-un baldachin şi, timidă, deschide o fereastră.
Se apleacă peste pervaz cu intenţia de a cerceta, la lumina rece a lunii aflată, se pare, în fază de maximă activitate, imensul domeniu peste care, atât de neaşteptat, devenise stăpână.
Parcul, în mijlocul căruia se află vila, întregeşte atmosfera de basm. Arbuştii, copacii par mulţumiţi de peisajul hibernal, de tăcerea complice a nopţii.
Aerul înţepător, ţinut până acum la distanţă de geamul închis, dă buzna şi o învăluie blând, dar posesiv.
Înfiorată plăcut, tânăra se apleacă şi mai mult în afară.
Vântul vuia în noapte.
Vuietul, o înlănţuire de suspine domolite, aduce cu el un miros de vechi, miros de nou care pare decis să schimbe, cel puţin pentru Diana, lumea.
Dinspre un pâlc de arbuşti, se prelingea o geană de lumină galben-verzuie, hotărâtă să-şi traseze propria cale. Curând…
Vezi articolul original 1.113 cuvinte mai mult
Tehnoredactarea este artă! 