Primul oraș care s-a revoltat împotriva comunismului a fost Timișoara. Poate că și din cauza represaliilor stăpânirii, reacția străzii a fost drastică, doborând și mulți nevinovați, făcând implicit loc pentru eșalonul doi, care venea pregătit, cu CV-uri inventate sau ajustate. Mai receptivă la aceste biografii imaculate era străinătatea. Care chiar credea că secretarul cu propaganda […]
Această galerie conține 19 fotografii.
Inițial publicat pe Casa care adăposteşte gânduri • Editura Excelsior Art:
? Povestea noastră de dragoste A fost ca un joc de copii, Aşa a fost, aşa va fi, Şi jocul dragostei nu va muri. Povestea noastră…
Această galerie conține 4 fotografii.
Inițial publicat pe Casa care adăposteşte gânduri • Editura Excelsior Art:
? The quiet inquiry Corina Victoria Sein is equal to herself. The Poetess stands up in front of the mirror. Not inventing, but finding her real…
zilele trecute au aruncat peste mine resturi de lumină
și noaptea întârzie să vină
rostogolite în cascadă
întâmplări uitate mă invită să le fiu oaspete
refuz
în mine ele sunt temeinic așezate
din când în când le îmbrac în recunoștință
merită
cu sau prin ele
am înțeles că viața este un nesfârșit început
capcane strălucitoare îmi poruncesc
prin supunere
să alunec pe pojghița fragilă a trecutului
să deschid cercul ce închide o parte din mine
și să mă întreb
ai învățat să asculți gândul
ce ai înțeles
fluviul de gând are curs prin filtrul memoriei mele
eu și trecutul ne angajăm într-o luptă blândă
întâmplările se lovesc în cădere
și lumina crește
limpezește gândul
silit se-nchide cercul
eu salvez prezentul
fără să privesc viitorul indecis încă
exist
vreau să adun în mine
destinul
din volumul Ritual în absenţă, Corina Victoria Sein, coperta și ilustrațiile, Vasile Pintea, 2015
– Înger, Îngeraşul meu, scapă mă de acest rău.
– Ce mare păcat ai făcut, omule, de implori ajutor?
– Mint! Mint de îngheaţă şi Oceanul îngheţat…
– Poate vrei să spui că Oceanul îngheţat se dezgheaţă…
– Îngheaţă, dezgheaţă… tot una! Mai important, zic eu, e faptul că am în repertoriu o sumedenie de minciuni, pe care, dacă le rostesc, provoc auditoriului o aşa stare că li se face tuturor părul măciucă…
– Exemplifică!
– OK! Aseară, am debitat o minciună aşa de evidentă şi de colorată, încât, de ruşine, luna a vărsat o lacrimă şi a părăsit bolta cerească…
– Buuun! De la ce ţi se trage acest apetit pentru a cuvânta prin minciună?
– Ai pus punctul pe i, deşteaptă întrebare! O să fiu la fel de tranşant: sunt mereu flămând, mi se pare că niciodată nu mint îndeajuns, dar, ia notă, n-am fost întotdeauna atât de…
Vezi articolul original 2.054 de cuvinte mai mult
(…)
Dolina se uită în jurul său. Crezuse că se obişnuise cu această casă, cu ordinea desăvârșitî, cu mobila albă, cu sobele de teracotă ale căror arzătoare de gaz metan accentuau nota de fals şi se gândi cu nostalgie la sobele din casa de la Holzu în care iarna jucau flăcările şi trosneau lemnele.
Era trecut de ora şase. Răzvan trebuia să fie de multă vreme acasă.
Intră în camera ei, o încăpere mică şi înţesată cu lucruri vechi aduse ca zestre: perne mici răspândite peste tot, un ulcior de lut crud, ciobit la gură şi cu toarta ruptă, o fructieră de argint, două sfeşnice din porţelan alb şi albastru, o mască cioplită într o coajă de copac prinsă pe un perete, sub fereastră strălucea o elegantă masă de scris. Acest spaţiu îi aparţinea în exclusivitate, aici se retrăgea din când în când pentru a-şi odihni privirea pe obiectele vechi.
Vezi articolul original 782 de cuvinte mai mult
Annei şi lui Stanisław Barańczak
Voi spune adevărul: uneori cred
în existenţa celeilalte lumi, cred în stafii,
vampiri, care sug creiere şi sânge,
de altfel, poate mai mult mă tem decât cred
(ceea ce e totuna în timpurile noastre: a se teme – a crede).
Încerc să nu stau cu spatele spre uşă,
uşa îşi trăieşte propria viaţă, voi spune mai mult:
am devenit superstiţios, nu mai vorbesc cu voce tare
despre visurile mele,
despre speranţe, ca să nu le sperii, evit
să rostesc cuvinte în stare să se răzbune,
le şterg din vechile versuri (de altfel,
nu numai eu), nu ascund totuşi
că uneori uit de mijloacele de precauţie,
beau vodcă, iubesc o femeie, pornesc la drum, gândesc
telepatic, mă întorc cu spatele la uşa –
care îşi duce propria viaţă
şi mai devreme…
Vezi articolul original 91 de cuvinte mai mult
Ce-a fost asta, Doamne, haide, spune –
Un vânt, un val, ori a căzut o stea,
O ploaie rece, o minune,
Ce a trecut pe lângă urechea mea?
A fost un fulger de lumină
Ce s-a oprit fără de milă în pom,
Scoţând acel copac din rădăcină,
Iar omul de sub el n-a mai fost om?
Ce-a fost asta, Doamne, spune-mi, că tu ştii –
Ploaia, vântul, valul, liniştea de-o clipă,
Marea întrebare „a fi sau a nu fi?”,
Cântecul iubirii ce abia se-nfiripă?
„ – Fiule, ascultă:
Vântul, valul, ploaia, nopţile senine
Au fost însăşi viaţa ce-a trecut uşor,
Uşor şi greu pe lângă tine!”
Din volumul M-am îndrăgostit de Mona Lisa, Emil Şain, Ed. Excelsior Art, 2012
Corina Victoria Sein
Avem asupra prezentului controlul
în suflet ne cresc ramuri verzi
ne sărutăm
plecăm în grabă de teama trecutului încărcat cu povești căzute
ne prindem mâinile
ne tremură picioarele
alergăm în salturi
captăm freamătul de apă al călătoriei în desfășurare
ne preocupă viitorul
o încercare ușor ostenită
în miezul fierbinte al clipei două inimi pulsează în ritmuri diferite
un prea puternic Eu mă jefuiește
îmi ia dorința de a mai stăpâni timpul
ne fumegă sufletul
ne desprindem mâinile
ne domolim pasul
ne asumăm eșecul ascunși în oglinzi întoarse
supraviețuiește doar teama de întâlniri fatal programate
din volumul Ritual în absență, Corina Victoria Sein, 2015
Tehnoredactarea este artă! 